APDF Sf. Haralambie - Str. Panselelor, nr 23, Brasov, Romania;

ASS SCUT - Str. Tebea, nr. 16, Brasov, Romania.

+40742038009

+40727848629

Responsabili si solidari

Bine a-ti venit in"Casa Noastra"

 


Suntem obișnuiți să ne trăim viața într-un fel de bulă protectoare, în care aspectele cele mai crude și meschine ale societății ajung la noi greu sau ne sunt în mare parte inaccesibile.


Credem de multe ori că problemele noastre sunt cele mai apăsătoare, însă nu bănuim că există în jurul nostru, mai aproape decât ne-am putea aștepta, exista tineri care își duc zilele în condiții greu de imaginat pentru Romania anului 2020. 


De obicei, debutul în viață este cel care dictează și modul în care va decurge existența unui adult. 


Ca să avem un loc de munca cu un salariu decent, o locuință și o familie echilibrată, e necesar ca încă de mici să avem pe cineva care sa ne ghideze pasii și să beneficiem de condiții care să ne permită să ne dezvoltăm în direcția dorită. 


În lipsa acestora, viața devine mai mult o luptă pentru supraviețuire.  


O astfel de bătălie duc zilnic tinerii din centrele de protectie a copilului. 


Acest lucru se poate schimba – nu azi, nu maine, insa civilizatia si dezvoltarea secolului in care traim ne dicteaza sa ne implicam fiecare pentru a fii solidari cu cei mai putin favorizati de soarta.


Un exemplu frumos și eficient de implicare este si cel al specialistilor APDF Sf. Haralambie si ASS SCUT din Brasov care prin intermediul proiectului POCU "Casa Noastra", au gasit o cale sublima de a asista, indruma si sustine acesti tineri, pentru a avea sansa unei vieti mai bune.

One thought on “Responsabili si solidari

Lasă un răspuns la A WordPress Commenter Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *