Cine se apropie de un om blând simte o plăcută senzaţie de căldură şi mângâiere, simte o putere binefăcătoare.

Blândeţea, în calmul ei nu este lipsită de putere creatoare, ci dimpotrivă. Într-o lume de potrivnicie si egoism blândeţea vine ca un întăritor, ca o înseninare, ca o  lacrimă luminată.

Asa am cunoscut-o pe Larisa, o tânără care în copilăria ei nu a avut parte de mângâierea mamei atunci când era tristă, sau când era bolnavă, pentru că însași mama ei ducea pe umeri greutatea unei boli care a lipsit-o pe Larisa de afecțiunea dupa care tânjeste orice copil. Dar aceste încercări pe care i le-a oferit viața nu au doborât-o ci mai degrabă au fost pentru ea oportunitați de creștere și dezvoltare.

Am înțeles astfel ca nu realitatea este cea care ne produce suferință, ci așteptările și planurile noastre rigide despre cum ar trebui să arate realitatea.

Iar Larisa a acceptat această realitate, s-a împăcat cu ea, s-a ridicat deasupra suferinței, dobăndind această blandețe care a ajutat-o să traverseze momentele dificile ale vieții și sa-și construiască un viitor cu încredere și curaj. Și astazi are curajul să viseze la un viitor bun, să învețe la un liceu bun, sa-și facă prieteni adevărați, să faca sport, sa se bucure, să iubească, să ierte, mai bine spus  SĂ TRAIASCĂ FRUMOS.

Contrar a ceea ce se spune, blândețea și bunătatea nu înseamnă slăbiciune, să fii blând și bun implică forță interioară, autenticitate și curaj. Da, aceasta e  Larisa, “O oaza de blandete si curaj”